Deja nu mai este o necunoscută faptul că taximetriștii sunt niște cocalari, puși mai degrabă pe scandal, decât pe plimbat clienți. Nu de puține ori mi-a fost dat să văd cum se cearta mușteriii pe locurile de parcare, pe „care e primul” și pe cine ia pe clientul cutare. Nu de puține ori mi-a fost dat să văd cum ajung și la bătaie din pricina unor jocuri de table pe capota mașinii.

Se întâmplă, ocazional, să am nevoie să merg cu taxiul. În general, se întâmplă noaptea. Nu sunt fumător și mă deranjează fumul de țigară în spații înguste, cum ar fi mașinile prost aerisite. Iar taximetriștii exact asta îți oferă. O cutie de metal, cu geamurile ridicate, că afară e rece, și o țigară aprinsă, din care domnul trage cu nesaț. Dacă îl rogi să o stingă, mai are un pic și îți dă și una peste ochi. Cum îndrăznești să ai pretenții în mașina omului? Cumpără-ți una sau mergi pe jos! Așadar, ești fraier pe banii tăi!

Nu îmi plac manelele. La petreceri sunt conștient că ele sunt inevitabile, pentru că nu sunt eu DJ-ul. Dar în taxi sunt nelipsite. Guță sau Salam, nu contează. Maneaua e poezie curată. Și dacă nu e manea, e vreun radio plin de muzică pentru care termenul „comercială” a devenit mult prea diplomatic. Între lălăielile lui Velea și schiorlăitul vreunui manelist burtos nu mai există mare diferență. Doar că Velea n-are burtă! Dar nici creier prea mult! Iarăși, ești fraier pe banii tăi!

Acum, aflu și din Viața Liberă ( click AICI) că taximetriștii opresc pe unde îi taie. Ce anume, încă nu am aflat! Așadar, nu doar zona mea e sufocată de prezența lor.

Am cunoscut, însă, și un taximetrist care face excepție de la gloată. Când am urcat în loganul lui, mi s-a părut că nu aud bine. Un val de muzică clasică, muzica celor morți (cum zic alți taximetriști), m-a izbit și m-am gândit că ăsta nu e taxi și am greșit mașina. Noroc că am văzut aparatul de taxat, că altfel coboram. L-am întrebat pe domnul în cauză cum de ascultă așa ceva și nu are o manea pe fundal. Sau măcar un Kiss FM. „Îmi fac greață, ambele!”, mi-a zis zâmbind. Și nu doar muzica m-a dat pe spate, ci și atmosfera. Mirosul de curat, de proaspăt, de nou. Și condusul. În general, taximetriștii conduc în două stiluri. Ori agresiv, caz în care stai lipit de portieră și te rogi să ajungi mai repede, ori lent, caz în care stai relaxat pe scaun și te rogi să ajungi mai repede. Domnul în cauză a condus chiar calm, în limita legala, fără să intre în toate gropile și fără să îl injure pe nesimțitul cu BMW care nu i-a acordat prioritate. Păi, cum să îi acorde, doar are Bmw!

E un articol fără mare sens. Știu! Dar e o impresie despre un domn în mașina căruia m-aș mai urca. Cu astfel de taximetriști, nu ai mai avea grija aparatului de taxat. Te-ai relaxa, ai lăsa muzica lui Mozart să îți inunde simțurile și ai ajunge la destinație ca după o mini-vacanță. Domnului îi urez cât mai multe încasări. Celorlalți, mai spălați-vă!